Fotografii de vacanță cu Nicoletta și Mirco! (FOTO)
Logodnicii Nicoletta Ghiraldo și Mirco Maschio, omul de afaceri italian care deține o fabrică de utilaje agricole în județul Arad și-au reluat activitatea de zi cu zi după o vacanță prelungită cu ocazia sărbătorilor.
Cei doi îndrăgostiți au petrecut Crăciunul în familie, iar Revelionul i-a surprins în renumita insulă din Caraibe, St. Barths, considerată destinația preferată a celebrităţilor. Au avut parte de o noapte dintre ani printre palmieri, la o petrecere selectă. A urmat un periplu pe insula Guadelupa, celebră pentru turismul nautic. Cuplul s-a bucurat de paradisul exotic, iar în primele zile ale anului a revenit în Italia. Vacanța de iarnă a celor doi a fost întregită de câteva zile într-o stațiune montană, la ski. Ziua de naștere a lui Mirco, din data de 7 ianuarie, a fost prilej de distracție la Villa Maschio, castelul din secolul al XVI-lea pe care acesta îl deține lângă Padova. Peste 80 de invitați, familia și prieteni apropiați l-au sărbătorit pe Mirco la împlinirea vârstei de 35 de ani.



iar voi cu aberatiile…e adevarat,ia a luat parte la petrecerea de 35 ani a lui MIRCO…dar nu si familia lui,deoarece tatal lui,fratele lui…nu o accepta pe aceasta femeie depravata.dar voi nu incetati cu articolele aiurite…i sa interzis lui MIRCO… ca aceasta femeiusca sa mai calce pragul casei familei Mschio…iar el a promis lui EGIDIO MASCHIO,ca va renunta la ea…iar pt EGIDIO orice promisiune este o obligatie…o zi buna
Cand a fost Mirco fidel unei singure femei? Logodnicele lui s-au dovedit a fi strategii pentru publicitate sau pentru salvarea imaginii lui destul de sifonate! Viata lui privata e diferita de cea promovata in articole si fotografii demne de un amator!
Sunt un fotograf expert si pot sa afirm cu toata convingerea ca aceste trei fotografii sunt un trucaj grosolan! Orice barbat s-ar simti lezat de asemenea imagini dizlocate care-i afecteaza si integritatea anatomica! Sau persoana in cauza nu a vazut sau accepta tacit! E grav!