Anul trecut, pe 25 octombrie 2011, Regele Mihai a împlinit 90 de ani, un eveniment care a fost marcat printr-o serie de manifestări ale familiilor domnitoare din Europa. În urmă cu câteva luni a apărut „Jubileul Regelui”, o retrospectivă a aniversării. Curtea Veche Publishing lansează, sâmbătă, 21 aprilie, la librăria Cărtureşti din Atrium Mall, începând [...]
Pasionat cercetător al istoriei locale, Ujj Janos și-a lansat astăzi, volumul “File din istoria urbanizarii Aradului” la Primăria municpiului Arad. Cel care a prezentat cartea este presedintele asociatiei Pro-Urbe, arhitectul Alexandru Nagy Vizitiu, iar alaturi de autor si un public numeros, la eveniment au fost prezenti viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar si arhitectul-sef al Primariei, [...]
Volumul ,,Europa: centru şi margine – cooperare culturală transfrontalieră,, apărut recent la Editura Gutenberg Univers Arad, 2011, cuprinde lucrările prezentate la Colocviul internaţional organizat în luna iunie 2011 de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Primăria Municipiului Arad, şi revista „Studii de Ştiinţă şi Cultură”. Volumul, apărut în condiţii grafice deosebite, cuprinde la [...]
Librăria Cărtureşti din Arad se pregăteşte să aducă lumină în privirea copiilor instituţionalizaţi, să-i determine pe aceştia să-şi deschidă sufletul, să se integreze în comunitate. ”Ne alăturăm, astfel, campaniei « Fii şi tu Moş Crăciun ! » iniţiată de cei de la Fundaţia Părinţi Clujeni (www.parinticlujeni.ro şi www.parintiaradeni.ro) în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă [...]
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, îşi lansează, marţi, 15 noiembrie, de la ora 18, la librăria Cărtureşti din Atrium Mall, volumul intitulat ”Societatea vie.Proiect România 2020”. Lansarea de la Arad vine la câteva zile după cea care a avut loc în capitală. Gheorghe Falcă, şi-a lansat, cartea în hala recent construită a Fabricii de Tramvaie Lizeanu [...]
Arădenii aflaţi în tramvaie pe toate traseele din municipiu au parte, astăzi, timp de câteva ore, de o întâlnire inedită cu iubitorii de carte. Este vorba despre proiectul “Lecturi Urbane Arad”, care a ajuns la cea de a VI-a ediţie. Cele cinci ediţii precedente au deschis apetitul arădenilor pentru lectură în spaţiu public. Au existat [...]
Vino duminică, 31 iulie, la ora 18:00, la librăria Cărtureşti în complexul Atrium Mall la etajul 2, la un nou ”Schimb de Cărţi”, eveniment organizat şi de această dată de Asociaţia Pro Tineret Vest. Reprezentanţii asociaţiei te aşteaptă să le prezinţi cărţile şi să le povesteşti despre personajele tale preferate şi aventurile lor şi de [...]
„Medierea – oxigen pentru afaceri” este tema cărţii pe o lansează deputatul, la Hotel Central. Primul volum în limba română este dedicat medierii comerciale. Cartea este dedicată promovării profesiei de mediator, ca alternativă la instanţele clasice, în condiţiile în care medierea duce la eliminarea cheltuielilor suplimentare şi a termenelor prelungite. Evenimentul este organanizat de Editura [...]
Librăria Corina vă invită joi, 31 martie 2011, la evenimentul “O carte pentru fiecare!” un târg de carte la preţ redus. Peste 500 de titluri cu preţuri începând de la 5 ron, sunt pregătite special pentru iubitorii de carte. Unele cărţi pot fi cumpărate cu reducere de pana la 70% din pretul initial! “După 20 [...]
Vineri, 11 februarie, ora 16.30 la sala Artă și Multimedia a Bibliotecii Județene A.D.Xenopol, tănăra Natalia Micalona (Lia Teodora Ianto) va face cunoscută publicului arădean o selecție de poeme din cel de-al doilea volum personal intitulat Glasul inimii. Versurile vor fi audiate de pe CD și vor fi acompaniate de muzica lui dj Vice. Despre [...]